1.1.2 Mirosul poluanţilor aerului
Mirosul este o caracteristică senzorială umană. Nasul uman este un aparat
foarte sensibil, capabil să detecteze concentraţii extrem de mici ale numitor
substanţe.
Mirosurile sunt definite ca senzaţii care apar atunci când substanţele volatile interacţionează cu sistemul olfactiv al unui organism, provocând transmiterea de impulsuri către creier. Atât tipul cât şi cantitatea mirosului au importanţă în stabilirea semnalului transmis creierului. Anumite substanţe sunt practic inodore şi nu pot fi detectate, indiferent de concentraţie. Alte substanţe sunt mirositoare dar intoxică (paralizează) senzorii umani ai mirosului, ducând la întreruperea simţului mirosului. Această senzaţie se numeşte, de obicei, oboseală olfactivă.
Concentraţii foarte mici dintr-o substanţă mirositoare pot să producă o
senzaţie de miros care să indice prezenţa vaporilor mirositori. Acesta este pragul de detectare a mirosului. La acest nivel, creierul poate să nu fie capabil să identifice mirosul specific. La concentraţii mai mari, senzaţia de miros devine identificabilă. Acesta este pragul de identificare (recunoaştere) a mirosului. De exemplu, sulfura de hidrogen (“hidrogenul sulfurat”) are unul din cele mai mici praguri de detectare a mirosului, 0.0005 ppm în volume sau 0.5 ppb. La acest nivel, un nas sensibil poate să detecteze prezenţa unui miros, dar nu-l recunoaşte. În fapt, dacă cineva ar trebui să descrie mirosul la acest nivel, ar spune de obicei că este miros de ciocolată şi nu de ouă clocite, cum ar spune dacă s-ar atinge pragul de identificare a mirosului. Diferenţa dintre pragul de detecţie şi cel de identificare variază cu concentraţiile între de două ori şi de zece ori, pentru majoritatea substanţelor mirositoare.
Evident, există diferenţe individuale în ceea ce priveşte nivelele de percepţie a mirosului, inclusiv diferenţe între nivelurile de miros detectate de specialişti atunci când vin de la aer curat, faţă de atunci când au petrecut un timp într-o atmosferă industrială, precum şi o scădere a capacităţii de detectare a mirosurilor cu creşterea vârstei sau ca urmare a unor activităţi desensibilizatoare, cum este fumatul.
Până acum discuţia a presupus că mirosurile sunt gaze sau vapori. Mirosurile pot fi însă legate şi de materialele sub formă de particule. Un material solid poate să fie volatil şi să degajeze gaze mirositoare.
Particulele mici (10 mm sau mai mici) pot fi inhalate în sistemul respirator,
unde să interacţioneze cu fluidele organismului, creând o aromă care să dea senzaţia aparentă de miros. De asemenea, mulţi vapori mirositori sunt absorbiţi în fluidele organismului din sistemul respirator şi, de aceea, le “gustăm”.
sursa info : http://spms.energ.pub.ro/files/CURS/DEPOLUARE.pdf
